"Vai de capul vostru de politicieni, marunti si fara scrupule.

Stop joc! S-a mers prea departe! Armata nu este nici camp de lupta politica si nici loc de destrabalare electorala.

In mod egal, presedintele Iohannis, ministrul Apararii si premierul, au dus lupta politica si ambitiile personale prea departe, jucandu-se cu nominalizarea Sefului Statului Major al Armatei. Aici nu exista scuza ca presedintele nu a fost consultat inainte de a i se transmite propunerea de numire a noului Sef al Statului Major. Daca a vazut ca acest lucru nu se intampla, stiind ca la 31.12.2018 mandatul actualului Sef al Statului Major expira, presedintele, in calitate de Comandant al Armatei, trebuia sa cheme premierul si ministrul apararii la consultari in baza art. 86 din Constitutia Romaniei care spune, citez, “Presedintele Romaniei poate consulta Guvernul cu privire la probleme urgente si de importanta deosebita”. Era o solutie de a desemna noul Sef al Statului major fara a tara armata in jocuri politice minore si fara a umili generali respectati .

Din pacate si unii si altii au preferat sa-si faca jocul in interes electoral personal pe seama nominalizarii Sefului Statului Major al Apararii, umilind pur si simplu armata.

Propunerea facuta de ministrul apararii si avizata de premier a fost pentru nominalizarea unui general care este reprezentant al Armatei Romane la NATO. Sa ne imaginam cum va fi privit de acum inainte la NATO, acest general care nu se bucura de increderea Presedintelui Romaniei ?
Prelungire mandatului Sefului Statului Major al Apararii s-a facut fara propunerea ministrului apararii si avizul premierului si fara a fi o situatie exceptionala care sa reclame acest lucru. Sa ne imaginam cum priveste Armata o prelungire a mandatului Sefului Statului Major, pusa sub semnul intrebarii din punct de vedere al legalitatii.

Vai de capul vostru de politicieni, marunti si fara scrupule.

PS - Ma intreb cine va sesiza CCR legat de numirea Sefului Statului Major. Este tot ce mai lipseste in efortul de discreditare a institutiilor statului. Hai cu o decizie a CCR pentru nominalizare si numire ca sa fim de rasul lumii", a scris Traian Basescu pe Facebook.