Presedintele USR, Dan Barna, saluta decizia Curtii de Apel Bucuresti, care a respins cererea autoritatilor turce de extradare a jurnalistului Kamil Demirkaya de la publicatia Zaman Romania, sustinand ca justitia a aratat ca poate functiona indiferent de ce presiuni vin din tara sau din exterior.

"Justitia din Romania demonstreaza ca nu se afla la cheremul lui Dragnea si Erdogan!

Salut decizia si curajul judecatorilor si procurorilor Curtii de Apel de a respinge astazi cererea de extradare a jurnalistului turc Kamil Demirkaya, care indraznise sa il critice pe Erdogan.

Inca o data, justitia din Romania a aratat ca poate functiona indiferent de ce presiuni vin din tara sau din exterior. Romania este un stat democratic, membru UE si NATO. Nu conteaza ce vrea Liviu Dragnea sau cat de mult il admira pe Erdogan. Drepturile omului sunt intangibile, iar valorile europene trebuie sa ramana un fundament pentru democratia din Romania!

USR subliniaza ferm, inca o data, ca extradarea jurnalistului Kamil Demirkaya reprezinta o linie rosie peste care nu ne putem permite, ca tara, sa trecem! Facem un apel public catre Ministerul Public sa nu atace decizia Curtii de Apel la Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Haideti sa intram in Presedintia Romaniei la Consiliul UE ca europeni, nu ca marionete aflate la cheremul lui Recep Tayyip Erdogan! Respectati drepturile omului!", a scris Dan Barna pe Facebook.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.