Bugetul Ministerului Muncii si Justitiei Sociale a fost suplimentat cu 43.236.000 de lei din Fondul de rezerva al Guvernului pentru anul 2018, potrivit unor hotarari aprobate in sedinta de vineri, se arata intr-un comunicat al ministerului.

Banii vor fi folositi pentru plata pensiilor, ajutoarelor de batranete, precum si pentru achitarea comisionului postal aferent drepturilor de asigurari si asistenta sociala.

"S-au inregistrat cheltuieli mai mari decat cele estimate initial din cauza faptului ca au fost introduse in plata dosare noi de pensionare in numar mai mare decat s-a anticipat, dar si din cauza cresterii cu 10% a cheltuielilor pentru transmiterea si achitarea drepturilor finantate din bugetul asigurarilor sociale de stat la domiciliul beneficiarilor, ca urmare a majorarii la 1,1% a comisionului postal, conform prevederilor art. 8 din OUG nr. 102/2018", a explicat ministrul Muncii si Justitiei Sociale, Marius Budai, citat in comunicat, potrivit Agerpres.

Astfel, din totalul de 43.236.000 lei, 42.566.000 de lei sunt necesari pentru plata pensiilor si ajutoarelor de batranete si pentru achitarea comisionului postal aferent, majorat la 1,1 % conform prevederilor art. 8 din OUG nr. 102/2018. Posibilitatea utilizarii sumelor din Fondul de rezerva bugetara pentru suplimentarea transferurilor din bugetul de stat catre bugetul asigurarilor sociale de stat este stipulata de OUG nr.102/2018 privind rectificarea bugetului de asigurari sociale de stat pe anul 2018.

Totodata, suma de 670.000 de lei este prevazuta pentru achitarea comisionului aplicat pensiilor, ajutoarelor si indemnizatiilor platite din bugetul de stat (460.000 lei), dar si pentru cel aplicat pentru plata beneficiilor de asistenta sociala (210.000 lei).


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.