La debutul sedintei, Tudorel Toader a avut un schimb de replici cu vicepresedintele CSM, Codrut Olaru, in care ministrul Justitiei a precizat ca avizul Consiliului este unul consultativ.

"Astazi, Sectia pentru procurori urmeaza a analiza, cu opinia ambelor parti, si va emite avizul conform asa cum este prevazut in procedura legala", a anuntat Codrut Olaru.

"O precizare - raportul conform legii. Dar avizul este consultativ", l-a intrerupt Toader.

"Din pacate", i-a raspuns Codrut Olaru.

"Din pacate. Ar trebui sa nu fie deloc", i-a replicat Toader.

Sectia pentru procurori a CSM va da luni un aviz consultativ pe cererea ministrului Justitiei, Tudorel Toader, de revocare din functie a procurorului general Augustin Lazar.