"Nu comentez, prefer ca politicienii sa stea cat mai departe de puterea judecatoreasca si de sistemul de Justitie. Sunt institutiile implicate in numirea procurorului sef DNA, respectiv Consiliul Superior al Magistraturii si presedintele Romaniei, sunt convins ca vor face o analiza extrem de serioasa si vor stabili in ce masura persoana propusa de ministrul Justitiei raspunde sau nu raspunde exigentelor necesare acestei pozitii. Pentru noi este important ca DNA sa ramana in afara controlului politic si sa continue practic lupta anticoruptie", a spus Orban la Scoala de vara a Tineretului National Liberal, intrebat ce parere are despre persoana pe care ministrul Justitiei a propus-o pentru a prelua functia de procuror sef al DNA.

In alta ordine de idei, intrebat ce parere are despre o posibila evaluare a directorului Serviciului Roman de Informatii, Eduard Hellvig, Orban a spus ca nu exista niciun temei pentru un astfel de demers, scrie Agerpres.

"Lui Liviu Dragnea ii sta ca un cui in talpa orice institutie care nu raspunde la comenzile sale. Este clar ca asistam la un proces pus la cale de Dragnea de capturare a statului roman de numire a unor slugi in functiile de conducere a institutiilor statului roman, transformarea acestor institutii ale statului in instrumente de lupta ale PSD impotriva cetatenilor Romaniei. Nu exista niciun temei pentru o astfel de formulare decat pofta nestavilita a lui Dragnea de a pune mana pe toate institutiile statului, care nu are niciun temei constitutional si legal", a mentionat liderul liberal.
Orban: Nu putem sa contam in UE atata timp cat suntem reprezentanti la Bruxelles de PSD "Este foarte important ce se intampla a Bruxelles, ora exacta se da la Bruxelles, nu putem sa contam in Uniunea Europeana atata timp cat suntem reprezentanti la Bruxelles de PSD, cand marea majoritate a partenerilor le este rusine ca PSD este colegul lor in Partidul Socialist European, de structuri, de gasti, cum e gasca lui Tariceanu care este in ALDE. (...) Vocea lor nu conteaza, vocea lor nu este ascultata, nu au niciun fel de putere de influentare a deciziei, sunt considerati un fel de paria in familiile lor politice, spre deosebire de PNL care este un partid serios, respectat. Oamenii trebuie sa inteleaga ca, pentru a influenta deciziile inspre binele romanilor la nivelul institutiilor europene, PNL trebuie sa fie puternic si noi trebuie sa fim cei care ii convingem pe romani de lucrul asta", le-a spus Orban tinerilor aflati la Scoala de vara a Tineretului National Liberal.

El i-a indemnat pe tineri sa intre "in prima linie a bataliei" si sa fie cel mai activ segment, cu cea mai mare initiativa.

"Trebuie sa fiti cel mai curajos segment, cel mai intens in activitatea pe care o desfasurati la nivelul partidului, pentru ca nu va este indiferent cand va veni vremea sa preluati partidul ce partid veti prelua. Una este sa preluati un partid victorios, un partid puternic, care are capacitatea de a castiga alegerile pe propriile picioare sau sa luati un partid care nu este in cea mai buna forma", a mentionat Orban.