"Vineri, 10 august, Dragnea si camarila sa au adus Romania cu 28 de ani in urma, in vremea mineriadelor, in vremea reprimarii brutale a manifestatiilor pasnice. Timp de 28 de ani, in Romania, nu au existat astfel de actiuni de reprimare brutala a manifestatiilor pasnice organizate de cetatenii romani. Dragnea si camarila sa au transformat institutiile statului in arme politice de lupta impotriva cetatenilor romani. PNL va face toate demersurile posibile pentru identificarea si pedepsirea vinovatilor pentru aceste agresiuni fara precedent impotriva cetateanului roman care au fost realizate sub comanda politica a partidului de guvernamant si a reprezentantilor partidelor de guvernamant in institutiile statului. Vom depune o sesizare la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, o sesizare penala care ii vizeaza in principal pe Carmen Dan, pe prefectul Capitalei si pe alti actori politici sau guvernamentali despre care vom avea informatii pana la momentul depunerii sesizarii ca au fost implicati in lantul decizional care a dus la reprimarea brutala a manifestatiilor", a declarat Orban, dupa sedinta Biroului Executiv al PNL, potrivit Agerpres.

El a precizat ca argumentele pentru o astfel de sesizare sunt legate de faptul ca ministrul de Interne "a coordonat" actiunile de interventie din Piata Victoriei, iar prefectul Capitalei este responsabila pentru "represiunea brutala".

"Carmen Dan se stie ca a stat la Ministerul de Interne si ca a coordonat toate actiunile de interventie. Cu siguranta, Carmen Dan, ministru de Interne, sub comanda directa a lui Dragnea, pentru ca stie foarte clar ca doamna Carmen Dan nici macar directorul de cabinet nu si-l angajeaza fara sa ii ceara acordul lui Dragnea, se stie foarte clar legatura intre Dragnea si Carmen Dan. Carmen Dan a stat acolo si a coordonat toate interventiile Jandarmeriei, deci este in mod clar implicata. Iar in ceea ce priveste prefectul Capitalei, care este omul de casa al Gabrielei Firea, a fost consilier sau director de cabinet al Gabrielei Firea si inainte a fost om de casa al sotului Gabrielei Firea, primarul Voluntariului, Florentin Pandele, este, de asemenea, din punctul nostru de vedere, responsabila pentru represiunea brutala si pentru comiterea a cel putin a abuzului in functie prin faptul ca a semnat ordinul de reprimare, ordinul de dispersare a multimii in baza planului de interventie pe care l-a avut la dispozitie", a afirmat Orban.

Intrebat daca PNL ia in calcul o plangere penala impotriva Gabrielei Firea, el a aratat ca in masura in care vor fi identificate informatii.

Potrivit lui Orban, Parchetul General ar trebui sa se autosesizeze in cazul "instigatorilor".
Orban: Parchetul trebuie sa se autosesizeze "Din pacate, ancheta de la Parchetul militar vizeaza doar persoanele care imbraca haina militara, respectiv jandarmi. Parchetul trebuie sa se autosesizeze, iar daca nu se autosesizeaza il vom sesiza noi pentru actiunea instigatorilor, a clanurilor interlope si a ultrasilor din galerii care in mod clar au fost prezenti acolo si au provocat permanent incidente astfel incat sa creeze aparenta privitor la o multime pasnica ca este violenta si care sa confere pretextul interventiei brutale al Jandarmeriei. Trebuie identificati acesti indivizi. Noi stim ca Jandarmeria are toate instrumentele - aparate de filmat, se fotografiaza - cunosc cu precizie cine au fost acesti indivizi violenti care in mod clar si premeditat au provocat permanent incidente, de asemenea, s-a vazut in mod clar in toate filmarile si in toate relatarile oamenilor, care au participat la miting de buna voie si au fost pasnici, a fost semnalata prezenta acestor grupuri si, mai ales, a fost semnalat faptul ca Jandarmeria, in loc sa reactioneze strict impotriva acestor grupuri de 3-5 oameni care permanent veneau si provocau jandarmii si se retrageau, au reactionat impotriva multimii pasnice neefectuand aproape niciun fel de extragere asupra elementelor violente pe tot parcursul zilei", a sustinut presedintele PNL.

El a amintit ca avocati ai PNL ofera incepand de luni consultanta juridica gratuita pentru cei care doresc sa depuna plangere la Parchet.