"Dati-mi voie sa cred ca nu a inteles doamna foarte bine despre ce s-a vorbit acolo. Am urmarit intreaga evolutie si, in final, a aparut si comunicatul oficial al Vaticanului despre acea intalnire si, intr-adevar, acolo se spune ca s-a vorbit despre Presedintia Romaniei a Consiliului Uniunii Europene, in prima parte a lui 2019. Singura explicatie a mea este ca doamna a inteles ca este vorba despre vizita si nu despre presedintie. Deci o confuzie inexplicabila", sustine seful statului.

Presedintele a tinut sa mentioneze ca in cazul in care Papa Francisc va veni in Romania, vizita Suveranului Pontif va fi anuntata de ambele parti in momentul in care se vor lamuri detaliile.

"Pot sa va spun ca stiu, dar, la acest nivel, si chiar in relatia cu Vatican, exista niste reguli si niste norme foarte, foarte clare. Atunci cand vor fi lamurite absolut toate detaliile, atunci se va anunta simultan si de catre Vatican, si de catre Administratia Prezidentiala, si nu de alti vizitatori sau audiati intamplator", a adaugat el, citat de romanialibera.ro.

Francisc Dobos, purtatorul de cuvant al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucuresti, a sustinut ca anuntul privind vizita Suveranului Pontif in Romania va fi facut simultan de Presedintia Romaniei si Vatican.

Prim-ministrul Viorica Dancila a fost primita, vineri, in audienta privata de catre Papa Francisc, premierul multumind Sanctitatii Sale pentru atentia generoasa pe care acesta a acordat-o mereu relatiilor cu Romania si a exprimat speranta ca Sfantul Parinte va efectua o calatorie apostolica in Romania.

Viorica Dancila a declarat, la Antena 3, ca l-a invitat pe Suveranul Pontif in Romania si ca acesta va veni in tara noastra anul viitor: "L-am invitat pe Papa in Romania si mi-a raspuns ca la inceputul anului viitor va veni in Romania", a spus ea.