„Am aflat cu profunda tristete despre disparitia doamnei Doina Cornea, una dintre cele mai importante voci ale disidentei anticomuniste. Aduc un omagiu personalitatii istoriei noastre recente care a fost Doina Cornea”, arata presedintele in mesaj.

Klaus Iohannis aminteste ca, in anii grei ai dictaturii, Doina Cornea a infruntat regimul opresiv si a scris numeroase texte si scrisori pe care le-a transmis la Radio Europa Libera, a raspandit manifeste, a intrat in contact, in ciuda unor pericole de neimaginat astazi, cu ziaristi si a contactat personalitati ale lumii contemporane pentru a denunta abuzurile totalitarismului ceausist.

Doinea Cornea a suportat cu darzenia care a caracterizat-o intotdeauna urmarirea, persecutia, anchetele si umilintele la care a fost supusa de catre Securitate. A sustinut revolta muncitorilor brasoveni din 1987, iar in decembrie 1989 s-a alaturat, sub ploaia gloantelor, manifestatiei anticomuniste de la Cluj-Napoca. Dupa prabusirea comunismului, a ramas o voce autentica a societatii civile, mentioneaza presedintele.

”Doina Cornea a intruchipat simbolul curajului si al rezistentei romanesti in timpul comunismului. Pentru multi romani, ea a fost vocea libertatii si sperantei noastre. Actiunile si demersurile in numele disidentei anticomuniste fac din Doinea Cornea o emblema a afirmarii rostului libertatii umane, iar pentru generatiile viitoare, imaginea civismului si a eroismului feminin. Transmit condoleante familiei si tuturor celor care au cunoscut-o si au pretuit-o. Odihneasca-se in pace!”, isi incheie Klaus Iohannis mesajul, potrivit News.ro.

Doina Cornea a murit, vineri dimineata, in locuinta sa din Cluj-Napoca. Ea avea 89 de ani.