Procurorii arata ca, potrivit dispozitiilor art. 135 Cod de procedura penala, persoana juridica raspunde penal pentru infractiunile savarsite in realizarea obiectului de activitate sau in interesul ori in numele persoanei juridice.

Conform unui comunicat al DNA transmis miercuri, in dosar a fost pus sechestru asupra tuturor bunurilor mobile si imobile ale SC Tel Drum SA, precum si poprire asupra sumelor de bani existente sau care urmeaza a fi virate de terti, cu orice titlu, in conturile bancare detinute aceasta, pana la concurenta sumei de 32.118.589 lei, reprezentand suma foloaselor necuvenite si suma cu care s-a sustras de la plata obligatiilor fiscale catre stat.

„In ceea ce priveste infractiunea de constituire a unui grup infractional organizat, se retine ca persoana juridica Tel Drum SA a fost implicata in mod direct in activitatea grupului initiat in cursul anului 2001 de suspectul Liviu Nicolae Dragnea (la acea vreme presedinte al Consiliului Judetean Teleorman), in sensul in care, in jurul societatii Tel Drum SA au fost construite schemele frauduloase de obtinere a fondurilor publice”, se arata in comunicatul DNA.