Ministrul de Interne Carmen Dan revine cu precizari, dupa ce a confundat "prenumele" cu pronumele".

"Nu-mi cer scuze pentru ca am pronuntat gresit un sunet! Sunt om, nu sunt masina!
Imi cer scuze insa pentru iritare, pentru oboseala, pentru momentul in care m-a parasit calmul pentru ca in loc sa vorbim despre oameni responsabili, care tocmai aratasera ce pot face pentru colegii lor din strada, sau pentru partenerii lor loiali si iubitori - cainii politisti, a trebuit sa vorbim despre un angajat iresponsabil!

Imi cer scuze pronumelui personal “EI” - intelegand prin “ei” pe toti acei oameni dedicati din ministerul de Interne care au muncit ieri, asa cum o fac zi si noapte, pentru siguranta noastra!

Toate faptele lor bune, si sunt foarte multe fapte bune (!!!), nu au contat, fiind aruncate in derizoriu de fapta unui sofer iresponsabil! Lor le cer scuze! Pentru mine, PRONUMELE “ei” are o alta conotatie! Mult mai profunda!", a scris ea, pe Facebook.