"Joi va fi prezenta la comisie doamna Elena Udrea si ramane ca, saptamana viitoare, dintre cei pe care i-am anuntat in prima etapa, sa-l invitam pe domnul Traian Basescu, sa stabilim cu dansul. Mi-a confirmat ca va veni la comisie”, a declarat presedintele comisiei, Claudiu Manda, potrivit Adevarul.ro.

Pe 19 septembrie, fostul angajat al SRI, Daniel Dragomir a prezentat o lista cu 65 de persoane, care, in opinia sa, ar trebui audiate.

"Am discutat despre culoarele din Justitie si despre chestiunile referitoare la siguranta nationala. Am dat o declaratie cuprinzatoare. Am dat si documente, pe care am considerat necesar ca membrii Comisiei ar trebui sa le vada, in sensul intelegerii a ceea ce eu am numit statul paralel in ultimii ani. Am prezentat si o lista de persoane, va fi avuta in vedere, de 65 de persoane care eu consider ca ar putea fi audiate pentru intelegerea statului paralel. Sunt persoane ofiteri activi ai SRI, ofiteri in rezerva ai Serviciului, oameni politici, oameni de afaceri si oameni din media", a spus Dragomir.