"Unul dintre atuurile Romaniei trebuie sa il constituie perseverenta cu care promovam statul de drept, nu doar in interiorul tarii, ci si la nivel international.

Este si motivul pentru care m-am implicat personal in sustinerea proiectului Consiliului Europei privind stabilirea principiilor care sa reglementeze relatia dintre majoritatea politica si opozitie intr-o societate democratica.

Am sustinut acest proiect atat la vizita mea de la Strasbourg, din ianuarie, dar si prin conferinta, cu participare internationala prestigioasa, pe care am gazduit-o aici, la Palatul Cotroceni, in aprilie. Va indemn, asadar, ca in toata activitatea diplomatica pe care o desfasurati sa promovati continuu si ferm valorile democratice ale statului de drept.

De asemenea, va reamintesc importanta sustinerii multilateralismului bazat pe respectul dreptului international, respectiv a candidaturilor la Consiliul de Securitate ONU si la OCDE, doua obiective importante pentru Romania", a declarat seful statului, potrivit Administratiei Prezidentiale.

.