Pe data de 19 iulie judecatoria Medgidia a dispus eliberarea conditionata a fratelui fostului presedinte, condamnat in vara anului trecut la patru ani de inchisoare pentru trafic de influenta. Decizia din 4 septembrie a Tribunalului Constanta va fi definitiva, scrie romanialibera.ro.
In toamna anului trecut si la inceputul acestui an, Judecatoria Medgidia a decis ca Mircea Basescu poate fi eliberat conditionat. Deciziile respective au fost contestate de catre DNA, iar Tribunalul Constanta a hotarat in ambele cazuri sa admita contestatia procurorilor anticoruptie, astfel ca Mircea Basescu a ramas in penitenciar.
Tribunalul Constanta a considerat, la finalul lunii martie, cand a respins a doua cerere a lui Mircea Basescu de liberare conditionata, ca acesta indeplineste fractia prevazuta de lege pentru a putea solicita liberarea conditionata, precizand insa ca nu exista indicii temeinice ca pedeapsa executata pana in momentul respectiv si-a atins scopul.
Instanta a decis atunci ca Mircea Basescu mai poate formula o noua cerere de liberare conditionata dupa trei luni.
El executa pedeapsa la Penitenciarul Poarta Alba, iar in luna februarie i-a fost schimbat regimul de detentie de la semideschis la deschis, fiind mutat la sectia exterioara a penitenciarului de la Valu lui Traian.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Cand va decide Tribunalul Constanta definitiv daca Mircea Basescu va fi eliberat conditionat.