„S-a votat textul final. Citez din memorie: daca dansa s-a aflat la data respectiva la locul respectiv si daca da, in ce scop a fost acolo, in casa domnului Oprea. Astea au fost intrebarile adresate de catre domnii deputati. Sunt doua intrebari trimise de catra deputati. Astazi (ii vor trimite scrisoarea Laurei Codruta Kovesi – n.r.), pentru ca textul final a fost votat in unanimitate”, a spus Oana Florea, la finalul sedintei comisiei.

Procurorul sef al DNA Codruta Kovesi a declarat, intr-un interviu pentru Ziare.com, intrebata in legatura cu prezenta in casa lui Gabriel Oprea in seara alegerilor prezidentiale din 2009, ca nu comenteaza cancanuri si ca nu a facut nimic care ar fi putut influenta rezultatul scrutinului. In ceea ce priveste invitatia adresata de comisia parlamentara de ancheta pe aceasta tema, Kovesi a precizat ca a solicitat un punct de vedere de la CSM si ca asteapta un raspuns.

Comisia de ancheta privind prezidentialele din 2009 a decis, pe 10 iulie, sesizarea Ministerului Justitiei cu privire la refuzul sefei DNA, Laura Codruta Kovesi, de a participa la audieri, si sa ii solicite sa raspunda in scris daca a fost prezenta acasa la Gabriel Oprea in noaptea alegerilor. Propunerea facuta de Liviu Plesoianu (PSD), privind depunerea unei plangeri penale, nu a fost supusa la vot.