Prin aceasta declaratie, parlamentarii atrag atentia ca ”stationarea continua a trupelor Federatiei Ruse si intarirea prezentei militare a acestora in partea de est a Republicii Moldova constituie incalcari ale prevederilor constitutionale, in special privind independenta, suveranitatea, integritatea teritoriala si neutralitatii permanente ale Republicii Moldova”.

De asemenea, declaratia catalogheaza mentinerea in regiunea transnistreana a unui volum considerabil de munitii, arme si echipamente militare drept o amenintare constanta la adresa securitatii si stabilitatii regionale si europene. Aceasta inisiativa a fost sustinuta de catre PDM, PLDM, PL si Grupul Popular European.

Insa, comunistii au lipsit de la sedinta legislativa, iar socialistii au parasit sala in semn de protest, inainte de adoptarea declaratiei prin care se cere retragerea trupelor ruse din Transnistria.

”Acest proiect este o provocare impotriva incercarilor de a remedia situatia si relatiile cu Transnistria, intreprinse de presedintele Republicii Moldova, Igor Dodon. Este absolut inoportun si consideram ca acest proiect nu trebuie inclus pe ordinea de zi. In cazul in care veti insista, fractiunea PSRM in semn de protest va parasi sala”, a declarat socialistul Vlad Batrincea, potrivit News.ro.

Liderul PDM, Marian Lupu, a explicat ca aceasta declaratie nu reprezinta in niciun caz o incitare sau o provocare pentru Rusia. „Astazi se implinesc 25 de ani de la semnarea acordului privind principiile reglementarii pasnice si a conflictului armat din regiunea transnistreana si, de altfel, a fost pus baza juridica pentru incetarea actiunilor armate si sangeroase. Respectiv, este un apel, o declaratie, o luare de atitudine politica. Atrag atentia, nu este lege...”, a precizat Marian Lupu.

Curtea Constituţională de la Chişinău s-a pronunţat din luna mai pe această problemă, declarând neconstituţională prezenţa trupelor ruse în Transnistria.

Republica Moldova a cerut în repetate rânduri retragerea celor aproximativ 1.000 de militari ruşi din Transnistria, însă în ciuda angajamentelor luate în faţa comunităţii internaţionale, Moscova a menţinut în zonă un contingent de soldaţi şi armament. Rusia a trimis aşa-numite forţe de menţinere a păcii în regiunea separatistă moldoveană Transnistria, după conflictul izbucnit între Tiraspol şi Chişinău în anii '90.