”Prin acest discurs mi-am dat seama ca oricine ar fi fost sau ar putea sa devina premier nu are nicio sansa sa-si exercite functia”, a spus Grindeanu despre discursul lui Dragnea.

Premierul a spus ca a auzit de la liderul PSD ”acuze nefondate, aluzii si insinuari”.

”Am auzit aluzii, acuze nefondate si insinuari. Domnul Simon are o gura foarte mare pentru ca i s-a promis post de ministru. Am auzit tot felul de aluzii, de acuze nefondate si insinuari”, a aratat seful Executivului.

Grindeanu a spus ca promisiuni le-a facut Dragnea lui si lui Ponta.

”Nu am negociat cu absolut nimeni, cu absolut nimeni si mai ales nu am intrat in negocieri care erau impotriva interesului national al Romaniei si asta nu are legatura cu PSD, ALDE sau altceva, este vorba de interesul Romaniei dincolo de un guvern sau altul”, a sustinut Grindeanu.

”Al doilea lucru, cel legat de sistem, ce lupta a avut domnul Liviu Dragnea cu sistemul in aceste luni in afara de celebra ordonanta 13? A jucat cineva de aici tenis cu ei? A mangaiat cineva gipsul sistemului ca sa-l scape de dosare? Va rog sa va raspundeti fiecare dintre dumneavoastra la aceste intrebari”, a mai punctat premierul.

El le-a spus parlamentarilor coalitiei ca in sala sunt ”vreo 5 premieri si vreo 50 de ministri”.

”Sa stiti ca in sala, aici, sunteti vreo cinci prim-ministri, vreo 50 de ministri. Asta s-a discutat in ultimele zile”, a afirmat prim-ministrul.

”Daca exista asa mare incredere, de ce nu faceti vot secret? Sa faceti vot secret daca exista o asa mare incredere”, le-a mai spus Grindeanu social-democratilor.