Consultarea publica va avea loc, luni, incepand cu ora 14:00, la Parlament, transmite HotNews care citeaza News.ro.

"Scopul acestui eveniment este evaluarea optiunilor juridice pentru a transforma in lege noul punct 8 din Proclamatia de la Timisoara, aparuta in urma amplelor proteste de strada impotriva adoptarii OUG 13, privind interdictia de a ocupa functii publice, alese sau numite, pentru persoanele condamnate penal", se arata intr-un anunt de presa transmis de USR.

Potrivit unor surse din interiorul partidului, parlamentarii formatiunii au pregatit deja modificari ale mai multor legi astfel incat persoanele condamnate penal sa nu poata ocupa functii publice alese sau numite. Printre actele normative propuse a fi modificate se numara Statutul senatorilor si deputatilor, Codul penal dar si legea alegerilor pentru Camera Deputatilor si Senat.