”Tacerea din jurul violentei impotriva copiilor nu este calea de urmat. Probabil ca unii dintre noi nu isi doresc sa vorbeasca despre asemenea subiecte, dar nu poti fugi de o realitate care ne marcheaza in mod profund societatea. Poate nu ne place sa acceptam faptul ca exista copii in Europa, in Romania care sunt supusi unor violente fizice, verbale, emotionale, abuzurilor, traficului si exploatarii. In spatele acestor cuvinte sta ascunsa multa suferinta. In spatele fiecarui cuvant exista o poveste trista a unui copil care sufera si a carui dezvoltare va fi afectata pe viitor. Depinde de fiecare dintre noi daca ne dorim sa asistam pasiv la aceasta realitate dura sau suntem dispusi sa face un efort, sa luptam impotriva violentei la care sunt supusi copiii”, a afirmat premierul Sorin Grindeanu, potrivit News.ro.

El a subliniat ca violenta impotriva copiilor trebuie oprita, invitand, pe aceasta cale, toate institutiile statului sa se implice pentru a combate acest fenomen.

”Ca premier invit institutiile statului, precum si autoritatile sa participe la acest efort. Vreau sa imbunatatim legislatia existenta si sa fim mai atenti la modul in care aplicam legea. Sunt convins ca atat Guvernul, cat si coalitia care sustine acest guvern in Parlament pot face progrese semnificative”, a aratat prim-ministrul.
Grindeanu: Un rau facut unui copil este foarte greu de reparat Totodata, Grindeanu a tinut sa puncteze faptul ca violenta impotriva copiilor nu e doar fizica, desi aceasta este una dintre cele mai vizibile si mai condamnabile forme.

”Un copil este victima violentei si daca este supus unor agresiuni in plan emotional sau psihologic, asta ca sa nu vorbim de cazuri in care copiii sunt victimele unui abuz sexual. Violenta la adresa unui copil reprezinta un cumul de factori. Ea poate insemna si ca e neglijat de parinti, ca este exploatat de familie sau de cei din jurul sau. Un rau facut unui copil este foarte greu de reparat, ii poate marca negativ viata”, a subliniat seful Executivului.

El a aratat ca este foarte importanta preventia si nu e suficienta doar identificarea cazurilor de violenta sau abuzuri de orice fel, ci trebuie aplicate pedepse.

”Cred ca e la fel de important sa descurajam violenta si abuzurile. Ca tata a doi copii, va marturisesc faptul ca sunt ingrijorat ca traim intr-o societate care e marcata de violente, fie ca e pe strada, acasa sau la televizor. Ca orice parinte, vreau sa-i protejez, sa le ofer o educatie corecta si sa le urmaresc dezvoltarea”, a afirmat premierul.

Potrivit prim-ministrului, statisticile trebuie sa ingrijoreze, precizand ca in 2016 au fost identificati mai multi copii victime ale violentei decat in 2015. ”Concret, in fiecare an mii de copii din Romania cad victime ale formelor de violente. Dar statisticile oficiale ascund o realitate si mai dramatica, pentru ca trebuie sa fim constienti de faptul ca in spatele fiecarui caz raportat exista multe altele pe care noi nu le cunoastem. In spatele fiecarei cifre exista o poveste cumplita, exista suferinta unui copil”, a conchis Grindeanu.