Intrebat daca a fost o greseala demisia lui Iordache, Dragnea a spus ca nu crede acest lucru, fiind vorba despre o decizie personala. "Eu as fi vrut sa ramana. Dar asa a decis, asa i-a comunicat si prim-ministrului. A fost hotararea dumnealui", a spus Dragnea.

Liderul PSD a reiterat ca este nevoie de modificarea Codurilor penale, in urma deciziilor CCR, dar a spus ca acest lucru se va intampla in urma unor dezbateri, la care considera ca trebuie sa participe toate institutiile interesate.

"Este singura sansa. Sunt asociatiile magistratilor din Romania, sunt barourile de avocati, oameni cu experienta si care stiu multe lucruri din profunzimea sistemului. Eu am auzit lucruri de care m-am ingrozit. Juristi care au scris mii de pagini. Nu putem fi intr-o situatie in care nimeni nu are voie sa deschida subiectul", a spus Dragnea conform News.ro.