Liviu Dragnea este convins ca protestele din tara nu au izbucnit spontan, afirmand ca ele sunt organizate... de cineva. Practic, sustine presedintele PSD, oamenii nu au iesit in strada din cauza ordonantei 13/2017, ci pentru ca au fost chemati.

"Modul de organizare, dimensiunea acestor porteste - acesta e un miting politic, cel de la Palatul Victoria. Arata o organizare profesionista, nu e un miting spontan.
Cine l-a organizat? E foarte greu sa spun asta acum. Institutiile statului incet incet vor avea aceste informatii, lumea va trebui sa stie.

Simpatizantii PSD au fost suparati pe retragerea ordonantei. Ordonanta e juridic corecta, aprobata respectind procedurile legale. Se trece si peste asta, au inteles ca mult mai importanta e stabilitatea acestei tari. Daca protestele continua, se vede ca acest plan a fost pus la cale imediat dupa alegeri, se cauta doar un pretext. Oamenii sunt revoltati, pentru ca oamenii au votat", a spus Dragnea, in timp ce o jumatate de milion de oameni din toata tara cerea demisia celor vinovati de aceasta situatie.

Liviu Dragnea a afirmat ca sunt foarte multe persoane care sustin PSD si care sunt nemultumite ca ordonanta a fost abrogata.

Oamenii pot iesi si in judetele lor, asta e cea mai mare problema. O astfel de miscare e foarte greu de stapanit. Sunt oameni nervosi, se uita la televizor si sunt nervosi si pentru ca vor acest program de guvernare. Romanii nu sunt prosti, inteleg ca sunt alte forte care vin si incita. Repet nu am o problema cu 95% dintre protestatari, dar in spatele lor sunt oameni interesati.

Inseamna ca si dupa ce aceasta ordonanta a fost abrogata si se incita la proteste e clar ca miza presedintelui e guvernul dumnealui. Ei nu accepta acest vot.

Premierul Grindeanu nu are de ce sa se teama. E doar un act normativ. Unde s-a mai pomenit in alta parte ca procurorii sa se bage peste treburile Guvernului?

Daca premierul va fi chemat la DNA si suspendat de presedinte, ce se va intampla? Nervozitatea va fi foarte mare, nu stiu ce se va intampla. Un asemenea gest nu va putea trece", a mai spus Dragnea.