Scrisoarea a fost trimisa vineri presedintelui Senatului, Calin Popescu Tariceanu, si presedintelui Camerei Deputatilor, Liviu Dragnea. Seful statului vrea sa adreseze celor doua Camere un mesaj referitor la modificarile aduse de catre Guvern legislatiei penale, precum si la evenimentele generate de acestea.

Iohannis vrea sa se adreseze plenului marti, de la ora 12.00, scrie News.ro.

"Doresc sa adresez Parlamentului un mesaj referitor la modificarile aduse de catre Guvern legislatiei penale, precum si la evenimentele generate de acestea. Va propun ca data prezentarii mesajului in sedinta reunita a celor doua Camere ale Parlamentului sa fie data de 7 februarie 2017, ora 12.00. Va rog sa primiti asigurarea intregii mele consideratii", se arata in scrisoare.

Marti este programat sa aiba loc si votul asupra Legii bugetului de stat pe 2017.