"Daca ne uitam la modul cum s-a guvernat pana acum, la modul cum a guvernat PSD pana acum, la ceea ce au promis si ceea ce au facut, evident cred ca o astfel de guvernare nu ar duce la indeplinirea obiectivelor pe care si eu mi le-am asumat si altii si le-au asumat, altii cu care eu am lucrat, chiar lucruri pe care le-am inceput. De asta m-am si angajat intr-o anumita directie, deci, aici, lucrurile, pentru mine, sunt clare. Eu m-am angajat intr-o anumita directie si in mod clar am spus ca sunt gata sa conlucrez cu PNL si USR si cu cei care isi asuma principiile si valorile pe care le-am pus si in acea platforma "Romania 100". Lideri ai PSD au spus ca acelea sunt generalitati si ca oricine poate sa le afirme. Si eu am spus: nu e suficient sa le afirmi, trebuie sa le si aplici. Si pentru mine asta e in primul rand problema. Eu ce am constatat pana acum e ca cei de la PSD au promis multe lucruri si nu s-au tinut de ele. Deci, din punctul asta de vedere lucrurile sunt clare", a sustinut Dacian Ciolos, intr-o dezbatere organizata de GDS.
Alegeri parlamentare 2016. In Romania se voteaza "de teama"
"Sa nu se intample ceva mai rau. Cred ca nu mai e suficient lucrul acesta, chiar daca, nu stiu, probabil ca o sa se intample sau nu, si de data asta, dar trebuie sa ne asumam si un mod pozitiv, constructiv de a ne putea afirma si a putea sustine idei reformatoare. Nu doar de teama. Adica votati-ne pe noi ca sa nu ajunga ceilalti la putere. Nu. Eu cred ca trebuie sa facem efortul necesar si sa ne asumam timpul care va fi necesar ca o parte cat mai mare dintre romani sa inteleaga ca e nevoie sa sustina in mod pozitiv anumite reforme de care societatea are nevoie si nu doar sa ne ascundem. Daca ne construim puterea doar pe teama facem intr-un fel jocul celor care instiga la ura si la teama si acesta nu este un lucru bun pentru societatea romaneasca", a spus Ciolos conform Agerpres.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Alegeri parlamentare 2016. Ciolos: Guvernarile PSD au promis multe lucruri si nu s-au tinut de ele.