"Fara sa devoalez prea mult discutiile pe care le-am avut, azi, in Comisiile reunite Economica si de Industrii de la Parlament, pe tema prezentei si promovarii Romaniei la targurile si expozitiile internationale, vreau doar sa spun ca este evident ca noi nu suntem, la ora actuala, inca pregatiti sa ne prezentam cum se cuvine la targurile si expozitiile internationale. Anumite accidente care ne fac de ras la targuri si expozitii internationale nu sunt, de fapt, decat dintr-un sir de lipsa de concept. In decursul anilor, lucrurile s-au modificat, dar am ramas la aceleasi concepte. Romania nu are un concept global clar atunci cand merge la targuri si expozitii. Ideea pe care o am se refera la o viziune unitara pentru promovarea Romaniei la export", a spus Borc, l a XXIV a editie a Topului National al Firmelor Private din Romania.

Ministrul Economiei a adaugat faptul ca Romania este pregatita pentru conceptul de industrializare 4.0, chiar daca lucrurile, in acest sens, au demarat cu o oarecare intarziere.

"In ceea ce priveste problematica IMM-urilor din Romania, ceea ce este foarte important pentru acest Guvern este ca fara motorul pe care ii reprezentati dvs., economia Romaniei nu poate merge bine. E adevarat ca avem nevoie de firmele mari, dar bunastarea mare vine din numarul de IMM-uri si functionarea buna a acestora pe langa cele mari. Romania a pornit mai tarziu in derularea conceptului de industrializare 4.0, dar avem o industrie destul de buna, firme bune, mediu de cercetare-dezvoltare care poate contribui la dezvoltare si start-upuri. In saptamanile care urmeaza vom lucra la acest concept, incepand cu industriile care sunt pregatite pentru asa ceva: industria auto si industria IT. Stiti foarte bine ca industria auto inseamna, azi, aproape 40% IT. Pe baza acestui concept, vom replica mai tarziu in industria aeronautica, in agricultura, energie — cu conceptul Smart City etc", a subliniat oficialul.

Consiliul National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania (CNIPMMR), in parteneriat cu Ministerul Economiei, Comertului si Relatiilor cu Mediul de Afaceri (MECRMA), organizeaza, marti, editia cu numarul XXIV a Topului National al Firmelor Private din Romania.

Evenimentul se desfasoara, pentru al doilea an consecutiv, concomitent cu Targul Serviciilor/Produselor de Excelenta pentru Intreprinderi, transmite Agerpres.