Procurorul-sef al Directiei Nationale Anticoruptie a transmis procurorului general al Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie referatul cauzei, in vederea sesizarii presedintelui Klaus Iohannis, pentru a aprecia asupra exercitarii dreptului de a cere urmarirea penala a lui Gabriel Oprea, fost viceprim-ministru pentru Securitate Nationala si ministru al Afacerilor Interne, „avand in vedere ca au reiesit indicii rezonabile cu privire la participarea acestuia la savarsirea infractiunii de ucidere din culpa in perioada in care detinea functia ministeriala”, a anuntat, miercuri, DNA.

La cererea transmisa presedintelui au fost atasate referatul procurorilor Directiei Nationale Anticoruptie si 18 volume cuprinzand copii ale dosarului de urmarire penala, scrie News.ro.

Solicitarea a fost transmisa dupa incetarea, prin demisie, a mandatului de senator al lui Gabriel Oprea, incepand din 1 octombrie.

Potrivit legislatiei, efectuarea urmaririi penale fata de persoane care detin sau au detinut calitatea de ministru, pentru fapte savarsite in exercitarea mandatului, si care, la data sesizarii, nu au si calitatea de deputat sau de senator este conditionata de obtinerea unui aviz din partea presedintelui.

Directia Nationala Anticoruptie ceruse, in 1 septembrie, Senatului aviz pentru urmarirea penale a lui Gabriel Oprea, insa solicitarea a fost respinsa de senatori in 19 septembrie. Ulterior, Oprea a demisionat din Senat, dupa proteste in strada.