Primul comentariu la care a reactionat primul-ministru a fost al unui tanar care i-a scris: ”Mergeti inapoi la Bruxelles!”.

Dacian Ciolos i-a raspuns: ”Nicio grija, nu merg nicaieri. Mai am treaba aici”.

Premierul i-a raspuns si unei doamne care i-a reclamat ca in invatamant se cer in continuare copii legalizate si ca nu se simplifica deloc procedurile, din contra.

Dacian Ciolos a intrebat-o unde anume s-a intamplat acest lucru si a adaugat ca ”ministrul a dat deja Ordin pentru schimbarea procedurii”.

”Puteti refuza sa dati copie legalizata si sa-i trimiteti pe cei care va cer asta la ministru. Din pacate, reflexele noastre proaste se schimba mai lent decat deciziile”, a mai spus prim-ministrul.

Comentariile premierului au fost facute la o postare a sa referitoare la deciziile Executivului privind debirocratizarea, scrie News.ro.

”La numai doua luni de la adoptarea primului pachet pentru simplificare, incepem sa vedem primele rezultate: mai putine documente pe care oamenii trebuie sa le aduca la institutii, mai putine drumuri la ghisee, mai putine cheltuieli. Am discutat ieri cu ministrii in cadrul unei sedinte de Guvern suplimentare despre progresele facute, pentru ca exista progrese in mai multe domenii: eliminarea cerintei de depunere a copiilor legalizate dupa documente, acceptarea copiei dupa buletin in format electronic, solicitarea cazierului de catre institutii direct unitatilor de politie”, a scris Ciolos.