Liviu Dragnea confirma declaratiile fostului premier Victor Ponta potrivit carora ar fi primit informatii de la ministrul de Interne de la acea vreme, Gabriel Oprea, ca in tara se pregateau proteste de amploare.

"Vreau sa confirm ca ceea a spus Victor legat de motivul principal pentru care a demisionat. Acelasi lucru mi l-a spus si mie in acea dimineata. Avea informatii, nici eu, nici el nu stim daca ele erau reale, ca se pregateau niste tulburari foarte foarte mari in aceeasi seara. Si Victor a ales sa nu puna Romania intr-o situatie de genul asta", a subliniat Liviu Dragnea, citat de digi24.ro.