"Compasiunea si regretul meu profund pentru disparitia majestatii sale Regina Ana a Romaniei. Simplitatea si caldura umana a Reginei Ana, precum si exemplul personal de comportament si loialitate o asaza intre simbolurile Romaniei contemporane. In aceste momente de adanca tristete, transmit condoleantele mele intregii familii regale. Dumnezeu s-o odihneasca in pace!", este mesajul pe care presedintele Klaus Iohannis l-a scris in cartea de condoleante deschisa la Castelul Peles.

Presedintele a fost intampinat de Principesa Margareta, Custodele Coroanei, si de Principele Radu, cei doi insotindu-l pe seful statului si la iesirea din castel.

Miercuri, la Peles sunt asteptati reprezentanti ai Corpului Diplomatic, ai Uniunii Europene, NATO si ai organizatiilor internationale, reprezentanti ai institutiilor statului, din partea Institutiei Prezidentiale, a Presedintiei Republicii Moldova, membri ai Guvernului Romaniei si Guvernului Republicii Moldova, membri ai parlamentelor celor doua tari. Sunt asteptati de asemenea reprezentanti ai Academiei Romane si ai Academiei de Stat a Republicii Moldova, ai Bisericii Ortodoxe, ai Bisericii Catolice si din partea altor culte.

Premierul Dacian Ciolos va prezenta condoleante la ora 15,00, conform agendei postate pe site-ul Guvernului, informeaza Agerpres.