Ion Iliescu a fost pus sub acuzare de procurori in octombrie 2015, el fiind chemat acum sa dea o declaratie ampla cu privire la venirea minerilor in Capitala in iunie 1990.

Initial, in octombrie 2015, au fost pusi sub acuzare Ion Iliescu, amiralul in rezerva Emil 'Cico' Dumitrescu, Cazimir Ionescu, fost vicepresedinte al CPUN, fostul lider al minerilor din Valea Jiului, Miron Cozma.

Ulterior, presedintele Klaus Iohannis a semnat cererea de urmarire penala a lui Petre Roman, Gelu-Voican Voiculescu si Victor Atanasie Stanculescu.

Ei sunt acuzati de infractiuni contra umanitatii, constand in reprimarea violenta a manifestatiei din Piata Universitatii din dimineata zilei de 13 iunie 1990. Evenimentele s-au soldat cu decesul a patru persoane si ranirea prin impuscare a altor trei, precum si vatamarea corporala si lipsirea de libertate a aproximativ 1.000 de persoane, relateaza HotNews.ro.