Într-o emisiunea televizată, Liviu Dragnea a spus că, „în acea zi fierbinte de vineri”, în care a fost condamnat definitiv la doi ani se închisoare cu suspendare în dosarul „Referendumul”, a anunțat că nu va pleca din fruntea PSD „pentru că exista posibilitatea, aproape certitudinea, că o plecare ar fi dus partidul într-o perioadă de lupte interne destul de puternice, ceea ce ar fi compromis puternic campania electorală”.
„Eu nu mi-am permis să fac așa ceva partidului și, cu toată supărarea și frustrarea, am rămas în această funcție”, a spus liderul PSD citat de Agerpres.
Liviu Dragnea este sigur că îşi va păstra funcţia şi după alegerile locale: „Dacă vom câștiga aceste alegeri locale, ar fi destul de dificil să explici că pleci după o victorie. Dacă rezultatul va fi prost, atunci înseamnă că decizia mea a fost greșită și o să plec. Rezultat prost înseamnă să fim pe locul doi la aceste alegeri. Deci, dacă pierdem și ieșim pe locul doi, o să-mi dau demisia sigur, mă retrag”.
El a arătat totuși că „sunt șanse mici” ca partidul să piardă alegerile locale. „Dacă sunt viu și liber, înseamnă că rămân președintele PSD”, a adăugat Liviu Dragnea, citat de DIGI24.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Dragnea: "Daca sunt viu si liber, raman presedintele PSD".