”Urmaresc cu atentie si preocupare aceasta situatie si (...) mie mi se pare ca drepturile fundamentale nu sunt un lux. Asa mi se pare mie. Daca am gresit voi urmari cu atentie si preocupare de acum incolo”, a declarat Victor Ponta, dupa sedinta grupului PSD din Camera Deputatilor, relateaza MEDIAFAX.

Fostul premier a fost intrebat daca le-a cerut colegilor din PSD sa depuna o motiune simpla impotriva ministrului Justitiei. ”Nu. Intr-o viata anterioara am propus. In viata actuala nu”, a mai spus Ponta.
”Nu m-am pronuntat eu in privinta ordonantei, ca nu sunt eu cel care trebuie sa ma pronunt. Un ministru care spune ca drepturile fundamentale ale omului in anul 2016 sunt un lux, ori e cazut in cap, ori trebuie sa plece cazuta de Parlament. Asa cred eu”, a conchis Victor Ponta.

Ministrul Justitiei, Raluca Pruna, a scris luni pe pagina sa de Facebook, ca discutia despre drepturi este un ”lux teoretic”.

”Cateva clarificari esentiale, tot pentru formatorii de opinie. 1 — Ordonantele de urgenta sunt acte cu putere de lege. 2 — OUG adoptata vineri nu restrange drepturi si libertati, ci tocmai le face efective. Cu o urmarire penala si o combatere a infractionalitatii slabe, discutia despre drepturi e un lux teoretic. 3 — SRI nu a primit absolut nicio competenta pe care nu o avea pana la decizia 51/2016 a CCR. Competentele sale de cercetare penala speciala dupa OUG sunt exclusiv limitate la punerea in executare a mandatelor de supraveghere tehnica pentru infractiuni din titlul X din Codul Penal si terorism. Pentru toate aceste infractiuni urmarirea penala este proprie, i.e. exclusiv la procuror, la nimeni altcineva — nu politist, fie el si judiciar, nu alt organ de cercetare penala speciala. Romania nu face aici nicio exceptie. Celor care invoca incorect exemplul altor state membre le sugerez sa se uite la agenda europeana pe JAI”, a scris ministrul, luni, pe pagina sa de Facebook.