''Noi avem un premier desemnat in persoana lui Catalin Predoiu, nu va ascund ca suntem deschisi catre orice infuzie de capital tehnocrat daca performeaza in cabinetul Ciolos, este un foarte clar <<daca>>, domnul Ciolos are oricand deschisa usa in Partidul National Liberal daca va dori sa devina membru al acestui partid, inteleg ca optiunea domniei sale este ramana tehnocrat si sa nu se implice in viata politica. Dar viata este lunga si pana la sfarsitul anului sunt multe lucruri care se pot intampla", a declarat copresedintele PNL Alina Gorghiu, la Valcea, intrebata daca in situatia in care PNL va castiga alegerile, este posibil sa sustina in continuare Cabinetul Ciolos.

Ea a mai precizat ca PNL isi doreste un guvern politic, scrie MEDIAFAX. ''Cert este ca ne dorim un guvern politic, un guvern tehnocrat este ceva care poate fi aplicat in Romania doar pe scurta durata si ca o situatie tranzitorie. Am fost de acord cu totii sa mizam pe acest guvern tehnic pana la sfarsitul anului, dar democratia inseamna asumare politica si raspundere politica'', a adaugat Gorghiu.

Copresedintele PNL a spus ca liberalii au ca obiectiv clar castigarea alegerilor locale care sunt ''definitorii pentru alegerile parlamentare'', explicand ca ''odata alegerile locale castigate, alegerile generale iti confera premisa de a coagula o majoritate care sa propuna prim-ministrul''.