"Am primit cu durere si consternare stirea privind atacurile teroriste sangeroase care au avut loc la Paris si au indoliat intreaga lume. Imi exprim, in numele meu si al poporului roman, solidaritatea cu autoritatile de la Paris si cu natiunea franceza si transmit condoleante familiilor indoliate. Aceste atacuri barbare, care au secerat vietile a zeci de oameni nevinovati, trebuie sa fie un semnal pentru intreaga comunitate internationala: sa aratam si mai multa determinare in combaterea terorismului si in apararea valorilor umanitatii. Dumnezeu sa-i odihneasca pe cei disparuti si sa-i aiba in grija pe cei raniti!, se spune in mesajul lui Iohannis, postat pe site-ul Administratiei Prezidentiale.

Autoritatile franceze au centralizat 128 de morti in urma atentatelor comise vineri seara la Paris, conform unui bilant provizoriu, care precizeaza ca 200 de persoane sunt ranite, 99 fiind in stare critica. Cifrele bilantului atentatelor din Franta variaza intre 128 si 153 de morti, conform diverselor surse. Un oficial de la Primaria Parisului a anuntat in cursul noptii 140 de morti, scrie MEDIAFAX.