In debutul dezbaterilor, PNL a solicitat retrimiterea la comisiile de specialitate a OUG 35/2015, dupa adoptarea in comisii a amendamentului PSD privind salariile bugetarilor. Propunerea nu a trecut, lipsind un singur vot pentru cererea liberalilor.

Liderul deputatilor PNL, Eugen Nicolaescu, a cerut o pauza de consultari, in urma careia liderii grupurilor nu au cazut de acord pentru a relua votul, scrie MEDIAFAX.

Deputatii au dezbatut, pe articole, OUG 35/2015, adoptand intregul text, inclusiv amendamentele adaugate in comisie, printre care cel al PSD, prin care sunt majorate toate salariile personalului bugetar, cu conditia ca bugetarii sa nu mai fi beneficiat, pe parcursul anului, de vreo alta majorare.

PNL a incercat si a doua oara sa retrimita proiectul la comisii, solicitand ca Ministerul Finantelor sa vina in Parlament pentru a prezenta impactul bugetar al masurii. OUG 35/2015 a fost astfel adoptata, urmand ca, in jurul orei 14.30, sa fie acordat si votul final. Proiectul a trecut de Senat, Camera Deputatilor fiind for decizional.