"Dupa aproape 6 ani la varful PSD, este timpul pentru un nou inceput si in partid. Votez pentru echipa si pentru continuarea cresterii. Am facut echipa buna cu Liviu si sunt convins ca va continua proiectele bune pe care le-am inceput impreuna – modernizarea partidului, deschiderea sa spre urban in paralel cu mentinerea unei legaturi speciale cu zona rurala, atragerea de cat mai multi tineri, conectarea la problemele reale ale romanilor", a scris Ponta pe Facebook.

"Voi fi alaturi de echipa din fruntea partidului. Sunt convins ca, la anul, PSD va putea obtine o performanta cel putin la fel de buna ca cea din alegerile locale, parlamentare sau europene", a continuat el.

Ponta a mai spus ca ramane in continuare "100% conectat si preocupat de actul de guvernare".

Social-democratii voteaza, duminica, intr-un scrutin intern, pentru alegerea presedintele partidului, singurul candidat fiind Liviu Dragnea, actualul presedinte interimar al partidului. Procesul de votare a inceput la ora 8.00 si se va incheia cel tarziu la ora 20.00. Sunt asteptati la urne aproape 533.000 de membri PSD din tara, dar si din strainatate, scrie MEDIAFAX.