Senatorul PNL Dumitru Oprea a criticat absenta senatorilor de la putere, in special ai UNPR, indemnandu-i pe acestia sa isi arate puterea prin participarea la lucrarile din plenul Senatului, scrie MEDIAFAX.
La randul sau, liderul grupului PSD din Senat, Mihai Fifor, i-a transmis lui Dumitru Oprea ca lipsa de cvorum poate fi pusa pe seama senatorilor PNL, care probabil "au racit la mitingul" anti-Ponta. "Nu suntem deloc obositi, probabil dumneavoastra ati racit la «mitingul» de ieri. Este bine ca opinia publica vede cum se tine sedinta Senatului. Nu se tine (sedinta - n.r) din cauza noului PNL", a declarat Mihai Fifor, de la tribuna Senatului.
Pentru a dezbate proiectele inscrise pe ordinea de zi a Senatului, Regulamentul prevede ca la lucrarile plenului sa participe minimum 84 de senatori.
In randul proiectelor de lege inscrise de zi a plenului Senatului se numarau poiectul de lege pentru infiintarea, organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Administrare a Bunurilor Sechestrate, proiectul legii privind statutul rezervistilor voluntari, propunerea legislativa privind abrogarea Legii nr. 35/1994 privind timbrul literar, cinematografic, teatral, muzical, folcloric, al artelor plastice, al arhitecturii si de divertisment, precum si alte douasprezece proiecte de lege.
Urmatoarea sedinta a plenului Senatului a fost programata pentru luni, 5 octombrie.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Sedinta de plen a Senatului, suspendata din lipsa de cvorum.