Usatii a fugit in Rusia dupa ce partidul sau, Patria, a fost exclus din cursa electorala pentru alegerile parlamentare din noiembrie. El a negat acuzatiile, declarandu-se victima unui scenariu politic, iar autoritatile i-au deschis mai multe dosare penale si intentioneaza sa il aresteze.
Recent, Usatii a anuntat ca se intoarce la Chisinau si si-a indemnat sustinatorii sa il intampine la aeroport.

In declaratia cu privire la venituri si proprietati, depusa la Comisia Electorala Centrala in timpul campaniei electorale din 2014, Renato Usatiia a declarat ca este presedintele companiei VPT-NN, din Nijni Novgorod, ca detine in Rusia doua case, patru terenuri, sase automobile si 585.000 de actiuni la Gazprom, scrie MEDIAFAX.

Usatii a declarat venituri in 2012-2013 in valoare de aproape 100 de milioane de lei moldovenesti (4,9 milioane de euro), jumatate din aceasta suma provenind de la compania VPT-NN, iar cealalta jumatate din servicii si lucrari in constructii. Presa moldoveneasca a scris si despre relatiile lui Usatii cu lumea interlopa.