Ponta a fost un parlamentar care facea cele mai penibile exercitii de lingusire pe langa Basescu si Boc ca sa intre in guvernele Boc. Ponta chiar a fost parte a regimului Basescu, a fost parte a coalitiei PSD - PDL, in timp ce Mihai Razvan Ungureanu si subsemnatul am fost ministri tehnocrati, sprijiniti politic de PNL si ulterior PDL. Ponta a fost unul dintre cei mai mediocri ministri politici pe care i am vazut in cei patru ani de guvern, si am vazut multi", a spus, pentru MEDIAFAX, fostul ministru al Justitiei, in replica la anuntul actualului premier conform caruia luni va avea loc la Parlament evenimentul "3 ani de la inceputul sfarsitului regimului Basescu-MRU-Predoiu", unde sunt invitati toti parlamentarii care au votat, in urma cu trei ani, motiunea de cenzura impotriva Guvernului Ungureanu

Predoiu, care este si premier al guvernului alternativ al PNL, a calificat acest eveniment drept o manifestare de "politica ieftina".

"Sa aniversezi caderea regimului din care ai facut parte, ca decident politic si ministru politic se inscrie in seria de ipostaze «normale» promovate de Ponta. Multiplele ipostaze si tipare ocupationale incercate in viata se exprima acum in conduita sa politica. Trebuie sa-l intelegem, sa il menajam si sa-l dam afara de la guvern, pana nu transforma tara intr-un mare experiment al dedublarii de tip ceausist: la extern una, la intern alta", a mai spus, pentru MEDIAFAX, fostul ministru al Justitiei Catalin Predoiu.

Predoiu a fost titularul portofoliului Justitiei in guvernele Tariceanu, Boc si Ungureanu. De asemenea, el a ocupat si pozitia de premier interimar. Liderul PSD, premierul Victor Ponta, i-a invitat pe toti parlamentarii care au votat, in urma cu trei ani, motiunea de cenzura impotriva Guvernului Ungureanu, a carui cadere a condus la instalarea Cabinetului USL, sa participe luni, la Palatul Parlamentului, la un eveniment dedicat acestui moment. Evenimentul are tema "3 ani de la inceputul sfarsitului regimului Basescu-MRU-Predoiu" si a fost programat pentru ora 18.00, se arata in anuntul transmis, duminica, de Ponta.

"Impreuna, vom reaminti ce a insemnat schimbarea cursului Romaniei din punct de vedere economic si social!​", spune Ponta.

El a anexat acestui anunt si lista celor 235 de parlamentari care au votat motiunea de cenzura si sunt invitati la Parlament. Printre acestia figureaza Viorel Hrebenciuc, aflat in arest la domiciliu in dosarul privind retrocedarile ilegale de paduri, Miron Mitrea, condamnat definitiv la doi ani de inchisoare cu executare pentru luare de mita, Catalin Voicu, condamnat la sapte ani de inchisoare pentru primire de mita, Relu Fenechiu, condamnat la cinci ani de inchisoare in dosarul "Transformatorul".