Intr-o discutie organizata vineri la Guvern pe tema dialogului social, un reprezentant al sindicatelor a aratat ca salarizarea celor din administratia publica e legata in primul rand de bugetul central si a apreciat ca ar trebui gasite resursele pentru rezolvarea problemei.
"Aici aveti perfecta. Stiti foarte bine ca e un dezastru cu salarizarea in sistemul bugetar, incepand cu presedintele tarii si primul-ministru, care au salarii mai mici decat secretara de la orice companie. Si nu mai vorbesc de ce se intampla in autoritatile locale, unde cred ca toti deja sunt cu salariul minim sau aproape toti sunt cu salariul minim. Tocmai asta incearca Ministerul Muncii, sa reaseze macar un pic lucrurile. Si in invatamnant acum s-a ajuns, s-au comasat nu stiu cate categorii. Asta-i problema pe care am incercat s-o rezolvam doar de jos in sus, adica ridicand salariul minim, dar n-am reusit altfel, dar sper sa gasim resursele si mai ales solutia", a spus Ponta, potrivit MEDIAFAX.
La inceputul anului, dupa o intalnire cu presedintele Klaus Iohannis, Ponta relatat ca i-a spus acestuia ca, dupa majorarea recenta cu 85% a veniturilor salariale pentru functionarii care gestioneaza fonduri europene, atat seful statului, cat si prim-ministrul sau ministrii au cele mai mici salarii.
De asemenea, in urma cu trei saptamani, Ponta afirma ca saracia este o cauza a coruptiei, iar angajatii din sistemul public sunt prost platiti spre deosebire de cei din institutiile care ii controleaza pe acestia, aratand ca se va ajunge la situatia in care vor ramane doar "cainii de paza", deoarece "oile" mor de foame.
Premierul si-a argumentat afirmatia prezentand si o serie de cifre din care rezulta ca functionarii din ministere, pe care i-a denumit plastic "oi", sunt remunerati sub media din sistem, in timp ce angajatii din institutiile de control, denumiti de premier tot metaforic "caini de paza", au salarii care depasesc cu mult media salariala, din aceasta categorie facand parte inclusiv soferii, secretarele si dactilografele.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Ponta: Presedintele si premierul au salarii mai mici decat cel al unei secretare de companie.