Intrebat daca va cere cetatenia Republicii Moldova, asa cum a mai anuntat, de-a lungul timpului, presedintele a raspuns: "Categoric da, am si vorbit cu presedintele Timofti zilele trecute pe aceasta tema si am stabilit ca, dupa alegerile din Republica Moldova, voi face o vizita, ocazie cu care este si vizita de ramas bun, si voi depune cererea pentru dobandirea cetateniei Republicii Moldova".

Presedintele Basescu a marturisit ca are un mare suport in a obtine cetatenia Republicii Moldova in basarabeanul Eugen Tomac, care conduce campania electorala a candidatului PMP, Elena Udrea, si care il intreaba mereu: "Domnule presedinte, nu ati uitat de acea cerere?", scrie MEDIAFAX.

"Nu am uitat, si cu certitudine ar fi pentru mine o mare onoare sa primesc cetatenia Republicii Moldova", a continuat Basescu.

Intrebat daca aceasta initiativa este un simbol sau mai mult, Traian Basescu a raspuns: "Un simbol si atat. Un gest simbolic, daca autoritatile din Republica Moldova vor dori sa o faca, pentru ca eu pot sa cer, dar trebuie sa mi-o si aprobe cineva, cetatenia".