Potrivit ANI, Marin Anton nu a respectat dispozitiile articolului 82, alineatul 1, litera e) din Legea 161/2003, potrivit carora "calitatea de deputat este incompatibila cu: (…) calitatea de comerciant persoana fizica". Acesta a detinut, simultan, atat functia de deputat, cat si calitatea de titular intreprindere individuala in cadrul "Anton D. Marin Intreprindere Individuala".
"Persoana evaluata a fost informata despre declansarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum si drepturile de care beneficiaza - de a fi asistat sau reprezentat de un avocat si de a prezenta date sau informatii pe care le considera necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Anton Marin a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, in exercitarea dreptului la aparare", arata ANI intr-un comunicat de presa transmis miercuri.
Potrivit prevederilor legale, persoana fata de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decazuta din dreptul de a mai exercita o functie sau o demnitate publica pe o perioada de trei ani de la data eliberarii, destituirii din functia ori demnitatea publica respectiva sau a incetarii de drept a mandatului. Daca persoana a ocupat o functie eligibila, nu mai poate ocupa aceeasi functie pe o perioada de trei ani de la incetarea mandatului.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului ANI: Deputatul Marin Anton a fost in incompatibilitate.