Secretarul Camerei Deputatilor, Niculae Mircovici, a prezentat in Plenul Parlamentului rezultatul votului secret cu bile asupra motiunii de cenzura. El a precizat ca din totalul de 571 de deputati si senatori au fost prezenti 326, iar numarul de voturi exprimate a fost de 196, din care un vot a fost anulat.
Potrivit lui Mircovici au fost 176 de voturi "pentru" motiune si 19 "impotriva", nefiind intrunit numarul necesar pentru ca motiunea de cenzura sa fie adoptata, transmite MEDIAFAX.
"Din 571 de parlamentari au fost prezenti 326, din care 176 au votat pentru motiunea de cenzura", a adaugat Mircovici.
Mircovici a urat succes Guvernului. La randul sau, presedintele Camerei Deputatilor a precizat ca au semnat pentru prezenta 231 de parlamentari, dar 176 au votat "pentru", precizand ca motiunea de cenzura nu a intrunit numarul de voturi necesar.
Motiunea de cenzura a fost intitulata "Opriti Guvernul Ponta 3 - Guvernul coruptiei, demagogiei si minciunii" si a fost semnata de 231 de parlamentari PNL, PDL, PMP si PP-DD.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Motiunea de cenzura impotriva Guvernului Ponta III a fost respinsa.