Corina Ungureanu a strans 103.027 de semnaturi de sustinere a candidaturii sale, fata de minimum necesar de 100 de mii, transmite MEDIAFAX.
Ea a venit insotita de tineri care purtau hanorace inscriptionate "Independent Corina Ungureanu. Campioana mondiala la gimnastica". Corina Ungureanu a afirmat ca isi doreste sa ajunga in Parlamentul European pentru "a promova si a aduce Romania intre primele tari, pentru ca trebuie sa ne facem vazuti si auziti".
Inca din august 2013, Corina Ungureanu si-a anuntat decizia de a candida ca independent pentru un mandat de europarlamentar la alegerile din acest an. Ea a anuntat atunci ca, pentru a putea candida, a decis sa demisioneze din PSD, partid al carei membru devenise in urma cu peste un an, dupa ce a renuntat la apartenenta sa la UNPR.
Corina Georgiana Ungureanu, nascuta in 29 august 1980 la Ploiesti, a avut o activitate competitionala internationala intre 1993 si 1999. Ea a fost membra a echipei de gimnastica artistica a Romaniei care a castigat de doua ori titlul mondial si a fost campioana europeana la sol in 1998.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Fosta gimnasta Corina Ungureanu si-a depus candidatura pentru PE.