"Sesizarea are obiect. La procedura Curtii Constitutionale nu exista renuntare la judecata. Aici nu vine omul ca vrea sa vina . In procesele civile este un principiu, cel al disponibilitatii. Poti sa renunti oricand la judecata, inclusiv la drept. Aici, dupa ce suntem sesizati, trebuie sa dam o solutie", a expus Zegrean, potrivit MEDIAFAX.

Intrebat care ar fi consecintele admiterii sesizarii PDL-PMP, Zegrea a raspuns: "Noi nu facem scenarii, noi aplicam Constitutia. Sa facem ca lumea sa fie conforma cu Constitutia. In rest, noi nu facem scenarii".

Presedintele Curtii a a mentionat ca nu a gasit un precedent al situatiei care trebuie solutionata intr-un alt stat al UE: "Lucrurile care se intampla la noi, in democratiile consolidate nu se mai intampla".

De asemenea, Zegrea a spus ca nu a primit textul noului program de guvernare. "N-am vazut programul. Am primit o scrisoare de la primul-ministru ca programul a fost trimis la Parlament".

Intrebat daca decizia CC ar putea fi amanata, Zegrean a raspuns: "Se poate intampla si asta".

El a remarcat faptul ca, in prezent, "exista o stabilitate si e bine ca exista".

PDL si PMP arata, in sesizarea depusa la CC, ca programul de guvernare aprobat de Parlament in decembrie 2012 a fost completat prin cooptarea UDMR, astfel ca hotararea privind modificarile din Guvern aprobata de plenul reunit marti este neconstitutionala.

In sesizarea PDL la CC democrat liberalii arata ca Parlamentul a aprobat o remaniere a Guvernului la propunerea primului ministru, dar ca hotararea adoptata de Parlament este neconstitutionala deoarece prin acordul incheiat de UDMR s-a modificat programul de guvernare.