La discutie este prezent si vicepremierul Gabriel Oprea, care trebuie sa redacteze un raport pe tema reactiei autoritatilor in cazul accidentului, transmite MEDIAFAX.

Ministrul de Interne, Radu Stroe, a declarat, marti seara, raspunzand unei intrebari, ca isi reproseaza ca s-a intamplat in timpul mandatului sau tragedia aviatica de la Cluj.

"Imi pare rau ca s-a intamplat in timpul mandatului meu tragedia", a spus Stroe.

De asemenea, el a spus ca problema a fost "la localizare".

Deputatul PSD Florentin Gust afirma, intr-un comunicat, ca remarca lipsa de comunicare, coordonare, interventie si competenta a structurilor din MAI si MApN in incidentul aviatic din Cluj, mentionand ca cel putin doi ministri ar trebui sa isi dea demisia sau sa fie demisi.

Premierul Victor Ponta l-a desemnat, marti dimineata, pe vicepremierul Gabriel Oprea sa ii prezinte o informare, pana la sedinta de miercuri a Guvernului, despre modul in care a actionat fiecare institutie in parte in cazul operatiunilor de luni, dupa producerea accidentului aviatic din judetul Cluj

Toate aceste informatii vor fi transmise prim-ministrului, pentru ca, in cursul sedintei de guvern de miercuri, sa fie analizata activitatea fiecarei institutii implicate si sa fie luate masurile care se impun, precizeaza Guvernul.