Intrebata despre absenta premierului Ponta in cursul vizitei sale in Romania, Victoria Nuland a reamintit ca premierul Victor Ponta a avut o intalnire cu vicepresedintele SUA Joseph Biden in octombrie, ocazie cu care au existat "mesaje clare si sincere".

"Dupa cum stiti, primul ministru a fost primit nu cu mult timp in urma de vicepresedintele Biden, la Washington. A fost o vizita foarte buna, au fost niste mesaje foarte clare si sincere in timpul acestei vizite", a spus Nuland, potrivit MEDIAFAX.

Asistentul secretarului de Stat considera "o coincidenta" faptul ca premierul Ponta a avut "alte obligatii" de onorat in timpul vizitei sale la Bucuresti, subliniind ca nu vrea sa se implice in dezbaterea politica interna din Romania.

"Sincer consider ca a fost doar o coincidenta ca am putut veni intr-o zi cand el (Ponta - n.r.) are alte obligatii. Sunt increzatoare ca mesajele pe care le-am transmis ministrului de Externe vor fi transmise in mod clar", a mai precizat Nuland.

Premierul Victor Ponta s-a intalnit, in octombrie, in Statele Unite, cu vicepresedintele Joseph Biden, premierul precizand ca a fost primit amical, discutand despre investitiile americane in Romania, despre viitorul rol asumat de Romania in regiune, dar si despre independenta justitiei.