Sectia de judecatori a Consiliului Superior al Magistraturii s-a reunit marti, din oficiu, pentru a analiza declaratiile facute de Victor Ponta.
In cazul in care se concluzioneaza ca aceste declaratii ale premierului ar putea fi de natura sa aduca atingere sistemului judiciar, va fi sesizata Inspectia Judiciara, pentru a face verificari, au declarat marti, pentru MEDIAFAX, oficiali din CSM.

Instanta suprema i-a condamnat luni, in dosarul Zambaccian, pe Adrian Nastase la patru ani de inchisoare cu executare, pe sotia acestuia, Dana Nastase, la trei ani cu suspendare, iar pe Irina Jianu, la patru ani cu executare. Adrian Nastase a fost incarcerat, luni seara, la Penitenciarul Rahova.

Premierul Victor Ponta a afirmat ca Adrian Nastase este un condamnat politic si o victima a regimului Basescu, in conditiile in care presedintele Traian Basescu a instituit din 2005 prin Monica Macovei si Daniel Morar, principalii sai colaboratori, un sistem, inclusiv prin dosare penale, impotriva adversarilor politici.i

El a aratat, la Romania TV, ca sentinta dispusa impotriva lui Nastase, care a fost principala tinta a lui Basescu incepand din 2005, reprezinta o nedreptate si a amintit ca pentru sesizarile de ilegalitati transmise de Guvern pentru actiuni ale fostilor guvernanti nu exista niciun raspuns din partea Parchetului.

Intrebat daca concluzia este ca in Romania justitia nu ar fi independenta, Ponta a raspuns: "Nu, este o justitie generalizanta si gresita. Eu cred ca, in mare parte, justitia din Romania este independenta. Cred ca – si pana la urma ce s-a intamplat astazi la CSM a aratat capacitatea reprezentantilor justitiei de a nu se mai lasa impresionati, intimidati de presedinte, au ales pe cine au vrut ei – dar cred ca unul din obiectivele strict personale ale lui Traian Basescu a fost acela, din 2005 incoace, de a-si dobori prin alte metode decat cele politice principalul adversar".

In acelasi timp, Ponta a comparat situatia lui Adrian Nastase cu cea a fostului prim-ministru ucrainean Iulia Timosenko.

"Eu cred ca Adrian Nastase a fost nu doar cel mai bun prim-ministru de dupa 1989, dar si cel mai puternic adversar al lui Traian Basescu si cred ca, din punct de vedere politic, cazul Adrian Nastase este perfect comparabil cu cazul Iulia Timosenko", a spus Ponta.

El a apreciat ca este "o chestie ciudata" atunci cand aceiasi judecatori de la Curtea Suprema achita in unanimitate si, ulterior, condamna tot in unanimitate.

"Adrian Nastase, care ne-a bagat in Uniunea Europeana si in NATO, se duce in inchisoare, Traian Basescu, care de 10 ani ne fura si ne scoate din Europa, e inca la Cotroceni. Evident ca e injust", a adaugat Ponta.

Inainte de pronuntarea sentintei in dosarul Zambaccian, premierul Victor Ponta declara ca este o mare nedreptate ca Adrian Nastase sa fie haituit o viata intreaga de "sistemul lui Traian Basescu", avand in vedere toate lucrurile "bune si importante" pe care fostul premier le-a facut pentru tara.