Presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, a anuntat in plen, dupa jumatate de ora de la momentul in care era programata sedinta, ca se asteapta prezenta mai multor parlamentari.

Potrivit MEDIAFAX, el a salutat prezenta in sala a unor reprezentanti din toate grupurile parlamentare, precum a unor ministri liberali.

Zgonea a sustinut ca pe listele de prezenta au semnat 226 de deputati.

Pentru ca sedinta sa poata avea loc, cvorumul necesar este de 204 parlamentari.

Prezenta cea mai mare la sedinta este inregistrata in randul grupului PNL.

Camera Deputatilor urmeaza sa se pronunte prin vot asupra cererii de incuviintare a arestarii preventive a lui Gheorghe Coman, dupa ce Comisia juridica a avizat favorabil, luni, solicitarea in acest sens, cu 13 voturi "pentru" si o abtinere.

Ministerul Justitiei a anuntat saptamana trecuta, joi, ca ministrul Robert Cazanciuc i-a trimis presedintelui Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, solicitarea de incuviintare a arestarii preventive a deputatului PC Gheorghe Coman intr-un dosar penal instrumentat de DNA.