"2014 pentru noi e un an crucial. Avem alegeri cam in aceeasi perioada ca si dumneavoastra, dar domnul prim-ministru Ponta, adineauri, a zis la o emisiune pe care am avut-o impreuna ca alegerile din Republica Moldova sunt mai importante, poate, pentru destinul si perspectiva tarii. Nu diminuez acum, domnule prim-ministru, importanta alegerilor de la dumneavoastra, dar sigur ca dorim ca, dupa alegerile din anul viitor, sa facem asa incat aceasta alegere fundamentala pe care am facut-o sa fie una ireversibila si vom miza si in continuare pe o interactiune foarte stransa cu dumneavoastra", le-a spus Iurie Leanca membrilor Guvernului roman, facand trimitere la Acordul de asociere a tarii sale cu UE semnat recent la Vilnius, transmite MEDIAFAX.

Totodata, premierul Republicii Moldova a precizat ca participa pentru prima oara la o sedinta de guvern desfasurata in afara granitelor Republicii Moldova, dar a mentionat ca se simte foarte bine in "sala splendida" in care avea loc reuniunea Executivului, aratand ca limba este aceeasi, iar pe masa se afla sticle cu apa minerala de la acelasi producator.