"Eu raman la ideea ca presedintele statului este un jucator al echipei nationale a Romaniei si nu-si permite sa faca rau pensionarilor, medicilor, profesorilor si celor care beneficiaza de bugetul pe 2014. Pana la urma, e o declaratie politica. Stiti ca e foarte bun jucator cand e vorba de declaratii politice. Sper sa am incredere si am flerul meu ca, atunci cand e vorba de bugetul national, sa nu-l bocheze, mai ales ca este prima data dupa foarte multi ani cand reusim sa-l adoptam in decembrie", a spus Zgonea, potrivit MEDIAFAX.

El a mai spus ca presedintele este inversunat cand vrea sa dea un mesaj politic si ca el ramane la ideea ca presedintele statului nu va face un gest antiromanesc.

"Asa este el inversunat cand vrea sa dea un mesaj politic, este un bun jucator", a adaugat Zgonea.

El a mai spus ca ramane la ideea ca "resursele financiare stabilite sunt pentru a asigura cresterile necesare si obligatorii la acele zone vulnerabile ale societatii romanesti".

"Din aceasta perspectiva, raman, in continuare, sustinator al ideii ca presedintele statului roman nu va face un gest antiromanesc", a adaugat Zgonea.

"Cred ca presedintele va fi un roman serios", a mai spus Zgonea.

Citeste si: Basescu: Daca nu renunta la cresterea accizei, trimit inapoi bugetul de stat