"Parlamentul, cel putin USL, nu va intra in vacanta pana cand nu termina toate procedurile cu bugetul. Indiferent daca (presedintele Basescu -n.r.) il retrimite sau nu, noi ramanem si votam. Pana cand bugetul e aprobat final si promulgat, toti parlamentarii nostri raman la Parlament. E cel mai important act al Parlamentului si sunt convins ca si UDMR-ul, si minoritatile, si PP-DD-ul vor ramane. Ca pleaca PDL-ul in vacanta, cu ei sau fara ei tot aia e", a spus Ponta la Romania TV, transmite MEDIAFAX.

El a apreciat ca votul final in Parlament pentru buget va fi pe 10-15 decembrie.

Presedintele Traian Basescu a declarat, miercuri, la B1, ca va trimite inapoi bugetul de stat pe 2014, daca se pastreaza cresterea accizei la benzina cu 7 euro centi si se mentine cresterea cu o mie de miliarde la ministerul Dezvoltarii, condus de Liviu Dragnea.

Premierul Victor Ponta a afirmat, insa, joi dimineata, ca Guvernul va mentine prevederile proiectului de buget pe anul viitor, inclusiv introducerea accizei de 7 euro centi la litrul de carburant, deoarece au fost negociate cu FMI si CE, iar presedintele Traian Basescu a semnat acordul cu aceste institutii desi putea sa nu semneze.

El a adaugat insa ca nu crede ca presedintele va bloca cresterile de pensii si de salarii pentru profesorii debutanti si medicii rezidenti si nici cresterea salariului minim.